În timpul negocierilor pentru prelungirea contractului lui Radu Ștefan cu Lazio, impresarul Victor Becali a venit și cu o propunere de portar: Ciprian Tătărușanu. Romanii n-au dat însă un răspuns concret, așteptând să se decidă soarta lui Muslera, care este dorit de mai multe echipe.
Victor Becali explică în presa italiană motivele pentru care l-a propus pe Tătărușanu la Lazio: „Băiatul e cu adevărat bun, de aceea l-a propus la Lazio. În orice caz, cred că este foarte greu ca cei de la Lazio să facă o ofertă concretă”, spune agentul stelistului, în presa din „Cizmă”.
Cei de la Napoli și-au exprimat însă interesul oficial pentru Ciprian Tătărușanu. Fosta adversară a Stelei din Europa League a înaintat o ofertă de 2.2 milioane de euro, dar a fost considerată de prea mică de Gigi Becali:
„De Tătărușanu mi-ar părea rău să plece și dacă îmi pare rău, nu-l las. Mi-au dat 2.2 milioane de euro pe el, eu am cerut trei milioane de euro. Dacă îmi dă 2.2 milioane de euro pe el, îmi pare rău de Tătărușanu, dacă îmi dă Napoli 3 milioane de euro pe el, nu-mi pare rău”, a declarat Becali la Sport.ro
Probabil însă că inițiativa lui Victor Becali a făcut parte dintr-o strategie prin care să le forțeze mâna celor de la Napoli să ofere mai mulți bani pentru cel care a fost cel mai bun stelist din sezonul trecut.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER